Primavara la Praga

Am iubit Praga cu mult inainte sa ajung acolo. Aveam o banuiala ca orasul acesta linistit si romantic, unde revolutiile pot fi doar de catifea, se va potrivi sufletului meu. Si asa a fost…

Am plecat pe 15 ale lui martisor si cele cateva zile cat am stat la Praga am avut parte de o vreme superba. Desi acolo e cu cateva grade mai frig decat la Bucuresti, cu exceptia unei zile in care a plouat, restul zilelor a fost insorit. Iar ploaia nici nu as numi-o ploaie, a fost, asa, o apa de ploaie… Legat de vreme, ceea ce mi s-a parut remarcabil in Praga este ca timpul, adica vremea, se simtea pe strada foarte puternic. Eram ca intr-un camp deschis unde simteam fiecare schimbare a vremii, oricat de mica. Parca cineva regiza totul de sus. Serile le petreceam in pietele publice unde urmaream concerte in aer liber de pe podetul improvizat din fata scenei si decorat pentru sarbatorile de Pasti (care la Praga incep la mijlocul lunii martie) si sarbatoream cu o pulpa de porc zdravana, rumenita chiar acolo, in piata, de gospodarii cehi. Farmecul unei astfel de seri petrecute in aer liber este ceva ce as vrea sa mai gust si alta data.


Orasul este plin de turisti, insa in luna martie nu este sufocat asa cum se intampla din luna iunie incolo. Asa ca merita sa mergi primavara, mai ales ca preturile sunt mai mici (desi la Praga in niciun sezon nu vei gasi preturi mari) si cand vremea este numai buna sa bati la picior tot orasul. Pentru ca asta are farmec. Am vazut aproape toata Praga, am fost in toate punctele cardinale (la cat de mica e Praga…) am mers kilometri pe jos (de placere!), ajutati cateodata si de mijloacele de transport in comun pe care le-am folosit mai mult de curiozitate, nu de nevoie. Tranportul in comun este ieftin si foarte placut (tramvai, metrou).


Ca atmosfera a orasului, centrul vechi este comparabil cu Sibiul. Stradute pietruite si inguste, cladiri vechi in stil gotic si bine conservate, parcuri curate si bine ingrijite, toalete publice moderne. Cu exceptia stilului baroc din catedrale, totul mi s-a parut foarte firesc si de bun simt. Fortaretele ofera privelisti de vis asupra orasului, iar excursia noastra in vechea cetate de la Vysehrad a fost foarte frumoasa. Aproape tot ce vezi la Praga este istorie curata si pastrata cu sfintenie de cehi, chiar daca uneori cehii au darul sa te enerveze cu toate taxele de intrare la diverse obiective turistice, care desi mici, pare ca sunt create de niste oameni care vor cu tot dinadinsul sa-si vanda tot ce au… Altfel, oamenii sunt foarte de treaba, amabili si inteleg in general engleza. Unii stiu cateva limbi straine (mai ales vanzatorii de la butic) si nu va mirati daca sunteti salutati sau primiti explicatii in romana, cehii au un lucru si bun: turismul. La hotelul Atlantic unde am stat (foarte buna mancarea, cazarea si servirea, acces la net free), tot staff-ul stia limba engleza, au fost draguti si ne-au indrumat cu privire la drumetiile pe care voiam sa le facem. In rest, e posibil ca in piata sa va intelegeti cu vanzatorii prin semne, insa e firesc pentru ca ei fac asta tot timpul.

Daca doar esti in trecere prin Praga, poti da buzna intr-un magazin Manufaktura (ca femeie te vei bucura de toate nimicurile pe care le vei gasi comercializate acolo) si culege fie o jucarie din lemn, fie o bucata de sapun pe care o tai dintr-un tort care pare de mancare, fie o spuma pentru baie fabricata la Karlovy Vary, unde se gasesc renumitele spa-uri. In orice caz, pentru toate astea, nu iti trebuie multi bani, insa fii atent cand pleci din tara fie sa ai deja schimbati banii in coroane cehesti, fie sa te duci la casele de schimb care afiseaza 0 % comision, altfel vei fi pacalit. Unele case de schimb practica diferite comisioane in functie de suma pe care vrei s-o schimbi. Parerea mea este ca daca vrei sa stai 4-5 zile la Praga, poti lua cu tine echivalentul in coroane cehesti a 250 de euro, nu vei avea pe ce sa cheltui mai mult decat pe mancare, lucrusoare cumparate pentru cei dragi si spectacole. Orice altceva cred ca iti poti cumpara si din Romania , preturile intr-un magazin Zara sau Bata sunt identice cu preturile din Romania, asa ca nu te gandi ca faci vreo afacere.

Spuneam ca mancarea este excelenta. Am mancat carne de vita in sos marinat cu lamaie, cu frisca (nu este frisca pe care o stiti, este ceva incredibil de delicat si usor) si gem de capsune alaturi de nelipsitele dumplings – specialitate ceheasca compusa din niste felii ca de paine facute din cartof sau din faina care uneori sunt umplute si cu alte bunatati. Am incercat si rata la cuptor, un ratoi de vreo doua kilograme de se uita tot restaurantul la noi ca nu puteam sa dam gata ratoiul. A trebuit sa rugam chelnerul sa-l duca la bucatarie si sa-l felieze ca nu puteam deloc sa rupem din el. Ratoiul nu e ca puiul… A fost de poveste, jumatate l-am luat la pachet. Si sa va mai spun ceva: daca stiti germana, chelnerii inteleg si vorbesc mult mai bine germana decat engleza. Ca sa intelegeti ce vreau sa spun, la remarca mea precum ca “We want to cut the duck” (lol), chelnerul a venit si ne-a adus vreo 15 cutite ca sa taiem ratoiul, desi mai aveam alte 15 pe masa. Dupa care i-am explicat ca ne vine greu sa-l taiem, ca ne chinuim si ca am dori daca se poate sa-l taie ei. La care chelnerul a intrebat nelamurit si speriat: “Who, me?” Intre timp, am gasit alt chelner cu o engleza imbunatatita si care a dus ratoiul la bucatarie pentru a fi spintecat. Oricum, delicioasa povestea si mancarea la fel. Asezonata cu doua feluri de varza murata, alba si rosie, foarte gustoasa, servita cu dumplings si cu un sos tomat aromat – a fost deosebit. Ca o concluzie, mancarea ceheasca e buna rau.

Insa mai e un episod foarte savuros: berea ceheasca. Blonda, bruna, intermediara este cea mai buna din cate am incercat pana acum. Daca nu esti bautor impatimit de bere, situatia se va schimba (in favoarea cehilor) o data ce pasesti pe teritoriu ceh. Aproape orice mancare poate fi spalata la sfarsit cu o bere. Kozel e recunoscuta ca fiind cea mai buna, insa nici cu un Gambrinus la halba nu-ti e rusine sa stai la masa. Nu mai spun de Pilsner Urquell care este promovat obsesiv pe toate fatadele de restaurant. Mai poti incerca o licoare nationala pe numele ei Kofola, un fel de suc putin acidulat, dulceag, cu aroma de Brifcor (nu contine alcool, doar fructe).

Am vazut multe lucruri in Praga, insa ne-au placut foarte mult Podul Carol impodobit cu statuetele sale vechi si unde artistii sunt prezenti zi de zi, Vltava pe care poti face plimbari cu barca sau cu vaporasul, lebedele si ratele prietene cu oamenii, muzeul Franz Kafka unde atmosfera e creata printr-o regie deosebita, un spectacol de sunet si imagine, ceasul astronomic din Praga vechi de sute de ani, castelul din Praga…

Cehia si-a pastrat sufletul tanar, dincolo de istoria comunista, aproape similara cu a noastra. Primavara la Praga este o binecuvantare daca vrei sa te odihnesti si sa te bucuri de ce au altii si sa-ti dai mai bine seama de ceea ce ai tu. Pentru ca atunci cand te vei intoarce in tara nu vei mai vedea Bucurestiul cu aceiasi ochi… Si uite ca mi-a fost  si mie dat sa ma bucur o data, in Bucuresti, (multumesc summitului NATO pe aceasta cale) de o plimbare linistita si neintrerupta de claxoane si injuraturi pe Calea Victoriei si pe stradutele mici, laturalnice, scaldate de soare. Asa mi-am amintit de Praga.


One response to “Primavara la Praga

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: